Pentru unii, a-ti intensifica functiile psihice prin interventii asupra creierului este echivalentul unui tunning auto. Intrucat ambele situatii vizeaza imbunatatirea performantelor, in masura in care acest lucru poate fi obtinut fara a compromite siguranta si liberul-arbitru al “soferului”, scopul scuza mijloacele. O analogie contestata de altii, cei care cred ca a actiona asupra mintii ar fi un fel de “ruleta ruseasca”.


Puterea mintii

In cadrul unui lung articol publicat in revista Nature la finele anului trecut, cativa dintre cei mai prestigiosi neuropsihologi din Statele Unite si Marea Britanie au cerut liberalizarea utilizarii medicamentelor capabile sa amplifice capacitatile intelectuale (asa-numitele smart drugs). Intreaga discutie a plecat de la un sondaj online realizat tot de revista Nature printre cititorii sai, cu cateva luni in urma, din care a reiesit ca intre 7 si 25 % dintre studentii americani (si alaturi de ei, numerosi profesori si cercetatori) au facut uz de una sau mai multe astfel de substante pentru a-si imbunatati performantele intelectuale. De altfel, intre 1995 si 2006, Narcotic Control Board al Natiunilor Unite a inregistrat o crestere de 300% la utilizarea medicamentelor din clasa nootropicelor.

Semnatarii articolului din Nature, structurat pe sapte capitole (echivalente tot atator motive pentru care este legitim sa recurgi la dopingul creierului) sunt sapte neuropsihologi de prestigiu din universitati americane si britanice. Avertizand asupra eventualelor efecte secundare pe termen lung, injustitiilor sociale cauzate de costul medicamentelor (prohibitiv pentru unele categorii sociale) sau presiunilor impuse de parinti pentru a imbunatati prestatiile scolare ale progeniturilor lor, ei au pledat cu convingere cauza smart drugs. “Precum toate tehnologiile, si medicamentele pentru imbunatatirea performantelor intelectuale pot fi utilizate in mod pozitiv sau negativ. Dar ar trebui sa fim multumiti ca exista noi metode de a face mai eficienta functionarea creierului nostru”, cred americanii Henry Greely, Ronald Kessler, Michael Gazzaniga, Martha Jarah si Philip Campbell (director al revistei Nature) si britanicii Barbara Sahakian si John Harris. Evident, anumite conditii se impun de la sine, cum ar fi cea a realizarii unor studii si asupra subiectilor sanatosi pentru evaluarea profilului risc-beneficiu al acestor substante.

Dintr-o perspectiva etica, specialistii cu pricina nu percep decat o singura problema: aceea a adancirii inegalitatilor intre indivizi, daca aceste produse vor ramane accesibile numai unora. In rest, spun ei, orice actiune menita sa-ti imbunatateasca propriile prestatii (inclusiv utilizarea de interfete om-computer, ca microcipurile implantabile sau aparatele pentru stimularea intra-cerebrala profunda) este perfect acceptabila din punct de vedere etic. Acest subiect nu trebuie ignorat, mai spun autorii articolului din Nature, pentru ca daca nu este discutat de specialisti, neurologi, educatori si legislatori, va fi in continuare “transat” de piata “neagra” oricum, fara niciun control (piata acestor substante este estimata la aproape 30 miliarde de dolari anual). Miza este ridicata, mai ales avand in vedere prelungirea sperantei de viata a populatiei, asadar este necesar ca un program de cercetare asupra mecanismelor acestor substante sa fie pus pe picioare, in masura sa creeze o baza teoretica solida pentru dezbaterile viitoare.